De ce este important să vorbim cu copiii înainte
să înceapă să caute singuri răspunsuri?

Copiii află lucruri chiar și atunci când noi nu le povestim

Îmi amintesc o întâmplare de acum aproximativ doi ani, care m-a surprins și m-a amuzat în același timp.

Eram cu fetele mele și urma să plecăm cu mașina fratelui meu. Ele au urcat înaintea mea și, curioase cum sunt copiii, au început să cerceteze prin cotieră.

Când am ajuns și eu, cotiera era ridicată, iar una dintre ele mi-a spus, foarte firesc, arătând spre o cutie:

„Astea sunt pentru băieți, să le pună pe puțucă!”

Am rămas mască! 😂

M-am uitat imediat la cutie și am văzut că era una de Durex.

Surpriza mea nu venea din faptul că găsiseră ceva ce nu ar fi trebuit să vadă, ci din faptul că știau deja, măcar în parte, despre ce era vorba.

Eu nu le arătasem niciodată prezervative și nici nu discutasem până atunci despre ele. În plus, nu avuseseră ocazia să le vadă acasă, deoarece eu folosesc un dispozitiv intrauterin (DIU) ca metodă contraceptivă. Bănuiesc că văzuseră o reclamă pe YouTube, poate atunci când foloseau telefonul bunicilor.

Nu știu exact de unde aflaseră. Dar întâmplarea mi-a arătat ceva important: copiii pot descoperi informații despre corp și despre lumea adulților cu mult înainte să ne gândim noi să le explicăm.

Și atunci mi-am pus o întrebare: dacă tot vor auzi despre aceste lucruri, nu este mai bine să aibă și un adult de încredere cu care să le poată discuta?

Tăcerea noastră nu oprește curiozitatea copiilor

Uneori amânăm anumite discuții, convinși că cei mici mai au timp să afle despre unele lucruri. Ne gândim că vom aborda subiectele mai delicate atunci când vor fi suficient de mari.

Doar că lumea din jurul lor nu așteaptă momentul pe care noi îl considerăm potrivit.

Copiii aud conversații, discută cu prietenii, văd reclame și descoperă tot felul de informații pe internet. Unele sunt corecte, altele incomplete sau prezentate într-un mod pe care ei nu îl pot înțelege pe deplin.

Și nu este nimic greșit în faptul că învață și din alte surse. Problema apare atunci când rămân cu nelămuriri, interpretează greșit ceea ce au aflat sau nu știu cui să se adreseze pentru explicații.

De aceea, nu cred că rolul nostru este să le oferim copiilor toate răspunsurile înainte să apuce să pună întrebările. Nici să fim singurii de la care învață.

Mi se pare mult mai important să construim o relație în care să se simtă liberi să întrebe, să povestească și să ceară lămuriri, fără teama că vor fi certați sau judecați.

Nu trebuie să le spunem totul dintr-odată

Discuțiile cu copiii nu trebuie să fie lungi sau să cuprindă toate informațiile deodată. Ele pot începe cu întrebări simple și pot deveni mai complexe pe măsură ce copiii cresc.

De exemplu, un copil mic poate fi curios de unde vin bebelușii sau de ce corpurile fetelor și băieților sunt diferite. Mai târziu, pot apărea întrebări despre pubertate, schimbările corpului, relații, îndrăgostire sau limite personale. Iar în adolescență, discuțiile pot ajunge la contracepție, consimțământ și responsabilitatea într-o relație.

Nu există o vârstă identică pentru toate aceste întrebări. Important este să oferim explicații sincere, potrivite nivelului de înțelegere al copilului, fără să îl copleșim cu informații și fără să evităm subiectul.

Uneori, un răspuns scurt este suficient. Alteori, aceeași întrebare poate reveni peste câțiva ani, când copilul va fi pregătit să înțeleagă mai mult.

Important este să nu închidem ușa conversației.

Felul în care reacționăm contează la fel de mult ca răspunsul

Să ne imaginăm că un copil întreabă ceva despre propriul corp sau despre un lucru pe care l-a văzut.

Dacă reacția noastră este „Nu ai voie să vorbești despre asta!”, „E rușinos!” sau „Ești prea mic să întrebi!”, s-ar putea să nu mai deschidă subiectul.

Dar asta nu înseamnă că întrebarea a dispărut.

Poate doar a învățat că trebuie să caute răspunsul în altă parte.

Nu spun că un părinte trebuie să fie pregătit pentru orice întrebare. Și eu am fost luată prin surprindere, după cum dovedește foarte bine întâmplarea cu acea cutie de Durex. 😂

Cred însă că putem încerca să nu transformăm surprinderea noastră în rușinea copilului.

Putem întreba ce știe deja, de unde a aflat și ce anume ar vrea să înțeleagă. Uneori vom descoperi că are nevoie de mult mai puține explicații decât ne imaginam.

Iar dacă nu știm răspunsul, putem spune simplu: „Nu știu sigur, dar putem afla împreună.”

Încrederea se construiește înainte de întrebările dificile

Mi-aș dori ca Miriam și Natalia să știe că pot vorbi cu mine despre orice. Nu doar despre școală, prietenii sau lucrurile frumoase care li se întâmplă.

Aș vrea să poată veni și atunci când sunt confuze, când le este rușine, când au făcut o greșeală sau când cineva le-a spus ori le-a arătat ceva care le-a neliniștit.

Știu că nu pot controla toate situațiile prin care vor trece. Și nici nu îmi doresc să le controlez fiecare pas.

Pe măsură ce cresc, vor avea propriile experiențe, propriile întrebări și, firesc, lucruri pe care vor prefera să le păstreze pentru ele.

Dar sper ca relația pe care o construim acum să le ofere siguranța că, atunci când au nevoie de ajutor, pot veni acasă fără teama că vor fi judecate.

Cred că această încredere se construiește din multe conversații mici, nu dintr-o singură discuție serioasă purtată la o anumită vârstă.

Se construiește atunci când le ascultăm întrebările, chiar dacă suntem obosiți. Când nu râdem de ceea ce nu știu. Când le respectăm emoțiile și când avem curajul să recunoaștem că nici noi nu le știm pe toate.

Nu este vorba despre a fi părinți perfecți

Cred că nimeni nu este pe deplin pregătit pentru tot ceea ce presupune să fii părinte. Oricâte lucruri am citi sau oricâte sfaturi am primi, tot vor exista situații care ne vor lua prin surprindere.

Și noi învățăm odată cu copiii noștri. Uneori găsim imediat cuvintele potrivite, alteori avem nevoie de timp pentru a înțelege o întrebare sau pentru a găsi cea mai bună explicație. Iar câteodată greșim și trebuie să recunoaștem asta.

Până și bunicii pot confirma cât de mult s-au schimbat vremurile. Copiii de astăzi cresc într-o lume foarte diferită de cea în care am crescut noi. Au acces la o cantitate uriașă de informații, descoperă lucruri mult mai devreme și uneori ne surprind prin ceea ce știu sau prin întrebările pe care le pun.

Dar faptul că au acces la mai multe informații nu înseamnă că le și înțeleg pe toate sau că nu mai au nevoie de îndrumarea noastră.

Pentru mine, important nu este să le demonstrez fetelor că știu totul, ci să le arăt că sunt dispusă să le ascult, să învăț alături de ele și să caut răspunsuri atunci când nu le am.

Fiecare familie are propriile valori, propriul ritm și propriul mod de a comunica. Nu există un scenariu perfect pentru toate conversațiile dintre părinți și copii.

Dar cred că, indiferent cât de mult se schimbă lumea, copiii au aceeași nevoie de a fi ascultați, înțeleși și luați în serios.

Să fim oamenii la care se pot întoarce

Pe măsură ce cresc, copiii vor descoperi tot mai multe lucruri fără ajutorul nostru. Vor avea propriile experiențe, vor întâlni oameni diferiți și își vor forma propriile păreri. Și este firesc să fie așa.

Nu vom putea fi mereu lângă ei pentru a le explica fiecare situație sau pentru a-i feri de orice greșeală. Dar putem încerca să le oferim ceva care să îi însoțească și atunci când nu suntem acolo: încrederea că nu sunt singuri.

Nu îmi doresc ca fetele mele să afle totul de la mine. Îmi doresc să știe că, indiferent ce află din altă parte, pot veni acasă să vorbim despre asta.

Poate că nu voi avea întotdeauna răspunsul potrivit. Dar sper să nu le lipsească niciodată curajul de a mă întreba.

Citește și: Ce ar trebui să îi învățăm și pe fete, și pe băieți .

Vezi și alte articole din Părinți & bunici.