Ce ar trebui să îi învățăm și pe fete, și pe băieți

La noi, discuțiile despre corp au început deja

Miri are nouă ani și jumătate, iar Nati opt ani și jumătate. Sunt în clasele a III-a, respectiv a II-a, iar în ultimii aproximativ trei ani am avut tot mai multe conversații despre corp și despre schimbările care vor apărea pe măsură ce cresc.

Nu am vrut să aștept prima menstruație ca să le explic ce este. Am vorbit deja despre ea și le-am arătat inclusiv cum se folosește un absorbant.

Iar OB-urile nu sunt deloc ceva misterios pentru ele. De vreo cinci ani se mai distrează punând câte unul în apă ca să vadă cât de mult se mărește. 😂

Poate pare doar o joacă, dar îmi place că astfel menstruația nu devine dintr-odată un subiect rușinos despre care trebuie să avem o conversație solemnă.

Când va veni prima menstruație, lucrurile despre care vom vorbi atunci nu vor fi complet necunoscute.

Fetele pot învăța despre băieți. Și băieții despre fete.

Am folosit imagini din cărți pentru a le arăta atât aparatul reproducător feminin, cât și pe cel masculin și am vorbit despre denumirile corecte ale părților corpului.

Nu cred că fetele trebuie să știe doar ce se va întâmpla cu propriul lor corp.

Așa cum mi-aș dori ca un băiat să știe ce este menstruația și să înțeleagă că este un proces firesc, cred că și fetele pot ști câteva lucruri despre schimbările prin care vor trece băieții.

Le putem explica, de exemplu, că în timpul pubertății băieților începe să le crească păr pe corp și pe față, vocea li se îngroașă, corpul începe să se dezvolte diferit, iar penisul și testiculele cresc și ele.

Mai sunt însă două lucruri despre care îmi dau seama, scriind articolul acesta, că va trebui să mă gândesc și eu cum să le vorbesc lui Miri și Nati: erecțiile și ejaculările nocturne. 🙈😂

Sunt schimbări normale în corpul băieților și, dacă îmi doresc ca fetele mele să înțeleagă corpul masculin fără rușine sau glume, atunci probabil că și acestea vor trebui explicate la un moment dat.

Recunosc că aici ajung chiar la ceea ce spuneam mai devreme: nu toate conversațiile sunt ușoare nici pentru noi, părinții. Una este să scriu acum „erecție” și „ejaculare nocturnă” și alta va fi să mă uit la cele două și să mă gândesc: „Bun... și acum cum vă explic eu asta?” 🙈😂

Probabil voi face exact ceea ce am făcut și până acum: simplu, pe înțelesul lor și fără mai multe informații decât au nevoie în acel moment.

Pentru început, este suficient să știe că în timpul pubertății băieții pot avea erecții, inclusiv fără să își dorească sau fără un motiv anume, iar uneori corpul poate elimina spermă în timpul somnului. Ambele sunt lucruri firești care fac parte din dezvoltarea corpului masculin.

Poate că, dacă fetele știu de ce unui coleg i se schimbă vocea sau că anumite reacții ale corpului lui sunt normale, iar băieții știu ce este menstruația și de ce o colegă poate avea nevoie de un absorbant, vor exista mai puține motive pentru rușine și glume pe seama celuilalt.

Și de unde apar bebelușii?

Am vorbit deja și despre reproducere.

Le-am arătat un filmuleț scurt despre cum spermatozoidul ajunge la ovul și cum începe apoi să se dezvolte bebelușul în uter.

Nu am explicat contactul sexual în sine. Nu aceasta era întrebarea lor și nu am simțit că trebuie să le spun totul dintr-odată.

Probabil va veni cândva și întrebarea logică: „Dar cum ajunge spermatozoidul acolo?”

Și atunci vom continua.

Cred că informația poate crește odată cu copilul.

Nu există o singură „mare discuție”

La noi nu a existat o zi în care ne-am așezat la masă și am spus: „Astăzi vorbim despre corp și sexualitate.”

Au fost multe momente mici.

O întrebare. O imagine dintr-o carte. Un absorbant. Un filmuleț. O curiozitate apărută din senin.

Și cred că prefer lucrurile așa.

Răspund la întrebarea pe care au pus-o, într-un limbaj pe care îl pot înțelege. Nu trebuie să răspund în aceeași zi și la alte zece întrebări pe care încă nu le au.

Poate te gândești că pentru mine este ușor să vorbesc cu ele despre toate aceste lucruri. Dar nu este chiar așa. 🙈

Uneori Miri sau Nati pun câte o întrebare și am nevoie de câteva secunde să mă gândesc: „Bun... cum explic asta?” 😄

Și cred că pentru mulți dintre noi există un motiv pentru care astfel de conversații nu vin întotdeauna natural.

Încercăm să vorbim cu copiii noștri despre lucruri despre care părinții noștri, de multe ori, nu au vorbit cu noi.

Menstruația, organele genitale, reproducerea, sexul sau intimitatea au fost mult timp subiecte „tabu”.

Mulți dintre noi am aflat câte ceva de la colegi, din cărți, de la școală sau pur și simplu adunând singuri informații.

Iar acum încercăm să purtăm cu copiii noștri conversații pentru care nu am avut întotdeauna un model.

Nu cred că trebuie să ne iasă perfect.

Putem spune: „Stai puțin să mă gândesc cum să îți explic” sau „Nu știu sigur, hai să aflăm.”

Pentru mine este mai important ca Miri și Nati să știe că pot întreba, decât ca eu să am de fiecare dată răspunsul perfect.

„De ce tu și tati aveți voie să vă vedeți dezbrăcați?”

Da, am avut și întrebarea aceasta. 🙈

Le-am explicat simplu că eu și tati suntem căsătoriți, ne iubim și, între soț și soție, există o intimitate care aparține relației de cuplu. De aceea noi putem să ne vedem unul pe celălalt dezbrăcați.

Nu am simțit nevoia să complic explicația.

A fost însă o ocazie bună să vorbim despre faptul că anumite părți ale corpului sunt private și despre limitele personale.

Și au existat și seri în care au auzit anumite zgomote și au vrut să știe ce făceam eu și tati. 🙈

Le-am răspuns simplu:

„Ne-am iubit.”

Pentru moment, răspunsul acesta le-a fost suficient. Dacă vor apărea întrebări mai precise pe măsură ce cresc, vor primi și răspunsuri mai precise.

Corpul meu îmi aparține. Dar și corpul celuilalt îi aparține lui.

Aceasta mi se pare una dintre cele mai importante lecții, indiferent dacă avem fete sau băieți.

Copilul trebuie să știe că poate spune că nu vrea o îmbrățișare, că nu vrea să fie gâdilat sau că o anumită atingere îl face să se simtă inconfortabil.

Dar există și cealaltă jumătate:

dacă altcineva spune „nu”, și tu trebuie să te oprești.

Nu vreau doar ca Miri și Nati să știe că băieții trebuie să le respecte limitele. Vreau să știe și că limitele unui băiat contează exact la fel.

Aceste lucruri pot începe foarte devreme, înainte să existe discuții despre relații sau sexualitate.

Respectul se învață atunci când acceptăm că alt copil nu vrea să fie îmbrățișat, când nu râdem de corpul lui, când nu îl necăjim pentru că „ne place de el” și când învățăm să acceptăm un refuz.

Emoțiile nu sunt de fete sau de băieți

Și emoțiile merită tratate la fel.

O fată poate fi curajoasă și hotărâtă.

Un băiat poate fi sensibil, tandru și poate plânge.

Nu vreau ca fetele să crească învățând că trebuie să fie mereu cuminți și plăcute, așa cum nu mi-aș dori ca băieții să învețe că trebuie să își ascundă tristețea pentru a fi „puternici”.

Toți copiii ar trebui să poată spune:

• „Mi-e frică.”
• „M-ai rănit.”
• „Sunt trist.”
• „Am nevoie de ajutor.”

Fetele și băieții noștri vor trăi în aceeași lume

Eu cresc două fete.

Dar Miri și Nati nu vor trăi într-o lume numai cu fete. Au deja colegi băieți, vor avea prieteni băieți și, poate, într-o zi vor avea parteneri și propriile familii.

Iar băieții pe care alte mame și alți tați îi cresc astăzi vor trăi în aceeași lume cu fetele mele.

De aceea cred că nu este suficient să creștem fete care știu să își apere limitele sau băieți care știu să respecte fetele.

Trebuie să îi învățăm pe toți același lucru:

omul din fața ta merită același respect pe care îl aștepți pentru tine.

Internetul va răspunde dacă noi nu o facem

Pe măsură ce cresc, copiii vor întâlni inevitabil informații despre corp, sexualitate și relații.

Unele vor fi corecte. Altele nu.

Și nu vreau ca internetul să fie primul care le explică fetelor mele cum arată intimitatea, cum ar trebui să arate un corp sau cum se comportă două persoane într-o relație.

Nu vom putea controla tot ceea ce vor vedea.

Dar putem construi din timp ceva mult mai important: încrederea că pot veni la noi.

Prefer să aud:

„Mama, am văzut ceva și nu înțeleg.”

chiar dacă întrebarea mă face să roșesc puțin, decât să nu întrebe de teamă că voi reacționa urât.

Poate că și asta încercăm să facem puțin diferit față de generațiile dinaintea noastră: să transformăm subiectele despre care cândva se vorbea în șoaptă în conversații firești cu propriii copii.

Nu printr-o singură conversație perfectă, ci prin multe conversații mici.

Uneori serioase, alteori puțin stângace și uneori chiar amuzante — în cazul nostru, inclusiv cu un OB pus într-un pahar cu apă. 😂

În loc de concluzie

Eu am două fete, dar cu cât mă gândesc mai mult la ceea ce vreau să le învăț, cu atât îmi dau seama că mi-aș dori aceleași lucruri și pentru băieții care cresc alături de ele.

• Să își cunoască propriul corp.
• Să nu le fie rușine să întrebe.
• Să știe că trupul lor le aparține.
• Să respecte corpul și limitele celuilalt.
• Să poată spune „nu” și să poată accepta un „nu”.
• Să își exprime emoțiile și să ceară ajutor.

Poate că nu trebuie să ne întrebăm doar „Cum creștem fete puternice?” sau „Cum creștem băieți buni?”

Poate întrebarea mai importantă este:

„Cum îi ajutăm să devină oameni care se cunosc, se respectă pe ei înșiși și îi respectă și pe ceilalți?”

Iar asta nu se învață într-o singură discuție.

Se construiește puțin câte puțin, pe măsură ce cresc ei — și creștem și noi odată cu ei.

Vezi și alte articole din Părinți & bunici.