Ce își vor aminti copiii, peste ani

Copilăria nu rămâne doar ca o colecție de amintiri

Gândește-te pentru o clipă la propria copilărie. Probabil nu îți amintești ce ai făcut în fiecare seară, ce haine purtai într-o anumită zi sau toate jucăriile pe care le-ai primit.

Dar sunt șanse mari să îți amintești anumite stări. Cum era să stai lângă cineva drag. Cum suna o voce cunoscută. Cum era să știi că poți merge la cineva atunci când îți era frică, erai trist sau aveai pur și simplu nevoie de o îmbrățișare.

Uneori, copilăria rămâne în noi mai puțin ca o listă de întâmplări și mai mult ca o senzație.

Lucrurile mici sunt cele care se repetă

Când ne gândim la amintiri frumoase pentru copii, suntem tentați să ne gândim la vacanțe, aniversări, excursii sau alte momente speciale.

Și toate acestea pot deveni amintiri minunate. Dar viața unui copil este alcătuită, în cea mai mare parte, din zile obișnuite.

Iar apropierea se construiește tocmai în aceste zile, prin lucruri simple și repetate:

• o poveste citită înainte de culcare;
• o conversație de câteva minute după școală;
• o îmbrățișare atunci când ceva nu a mers bine;
• o rutină de seară care îi este familiară;
• un adult care își face timp să asculte până la capăt;
• câteva minute petrecute împreună fără telefon și fără grabă.

Separat, niciunul dintre aceste momente nu pare extraordinar. Dar repetate zi după zi, ele spun copilului ceva important: „Sunt aici.”

Poate nu își va aminti povestea. Dar își va aminti că i-ai citit

Un copil poate uita peste ani personajele unei povești pe care i-ai citit-o într-o seară obișnuită. Poate nu își va aminti nici ce ați discutat după aceea.

Dar poate rămâne sentimentul acelor seri: vocea părintelui, apropierea, liniștea și faptul că, pentru câteva minute, nimic nu era mai important decât timpul petrecut împreună.

La fel se întâmplă și cu multe dintre conversațiile noastre. Copiii nu vor ține minte fiecare răspuns pe care li l-am dat. Dar pot rămâne cu sentimentul că puteau veni să ne vorbească și erau ascultați.

Nu trebuie să fim părinți perfecți

Uneori punem foarte multă presiune pe noi. Ne dorim să avem răbdare mereu, să spunem lucrurile potrivite, să petrecem suficient timp cu copiii și să nu greșim.

Numai că viața reală nu arată așa. Există zile în care suntem obosiți. Zile în care ne grăbim. Zile în care răspundem mai repede decât am fi vrut sau în care pur și simplu nu mai avem energie.

Copiii nu au nevoie ca fiecare zi să fie perfectă. Au nevoie să găsească, din nou și din nou, prezență, apropiere și un loc în care se pot întoarce.

Ce vrem, de fapt, să rămână peste ani?

Poate că peste douăzeci de ani copilul nu își va aminti dacă în casă era întotdeauna ordine. Probabil nu va ști câte activități am planificat pentru el sau cât ne-am străduit să facem totul „ca la carte”.

Dar poate își va aminti că acasă putea să râdă. Că avea cui să îi spună când îi era greu. Că cineva îl asculta. Că după o greșeală exista împăcare. Că se simțea iubit chiar și în zilele mai puțin bune.

Iar acestea sunt lucruri pe care nu le putem cumpăra și nici organiza într-un program.

Concluzie

Peste ani, copiii noștri probabil nu vor spune: „Ai făcut totul corect.”

Și nici nu trebuie.

Poate că ceea ce ne-am dori cu adevărat să rămână este ceva mult mai simplu: sentimentul că au fost iubiți, ascultați și că au avut un loc sigur în care puteau fi ei înșiși.

Pentru că, dincolo de jucării, activități și toate lucrurile pe care încercăm să le oferim copiilor, felul în care s-au simțit lângă noi poate fi una dintre cele mai importante moșteniri pe care le primesc.

Vezi și articolele din Părinți & bunici.